ERASMUS
Main Page
The   E R A S M U S Journal

Cristian VASILE
PROIECTE DE TRANSFORMARE IN SENS FEDERALIST A IMPERIULUI HABSBURGIC
- De la Andrian la Aurel C. Popovici si Franz Ferdinand -

 Reculul puterii otomane de dupa 1683 si momentul Utrecht (1713), cand expansiunea Imperiului habsburgic spre vest este oprita, au determinat orientarea politicii austriece cu precadere spre zona Europei de Est.
 Rand pe rand monarhia austriaca a inglobat tot mai multe teritorii estice, teritorii locuite de populatii de diferite etnii si confesiuni, cu mentalitati si traditii diverse.
 Imperiul a incercat mai ales dupa 1740 sa transforme acest mozaic etnic, cultural etc. intr-un organism unitar si cat mai omogen. Acest lucru nu se putea face decat printr-o politica ferma de centralizare, politica care a contribuit la diminuarea rolului institutiilor locale, traditionale.
 Se mai adauga si tentativele de germanizare, de catolicizare (in paralel cu politica de laicizare a invatamantului si de distantare fata de Roma) si de colonizare.
 Dupa moartea imparatului Francisc I in 1835, puterea centrala da semne de slabiciune, Metternich insusi este atacat de membri ai Consiliului de Stat si chiar de arhiduci cu vederi liberale. (1)
 In acest context apare la Hamburg o carte care va cunoaste un mare succes: (sterreich und dessen Zukunft (Austria si viitorul ei). (2)
 Cartea nu era semnata, dar autorul a fost identificat in persoana aristocratului si a omului de cultura Viktor Andrian-Werburg, socotit de unii istorici ca precursor al federalismului. (3)
 Cenzura lui Metternich va interzice cartea si aceasta "pe buna dreptate", daca ne gandim ca baronul Andrian facea o analiza profunda a situatiei in care se afla Austria si a cauzelor ce au determinat starile proaste de lucruri. Andrian ientifica cateva cauze principale si anume: starea conflictuala determinata de alcatuirea Imperiului dintr-o suma de natiuni care nu se inteleg, mentinerea iobagiei si mai ales existenta unei birocratii excesiv de centralizatoare. (4) Lucrarea lui Andrian propune si o solutie pentru refacerea Austriei: instaurarea unui regim descentralizat in ceea ce priveste nationalitatile si provinciile constituirea unei adunari nationale si marirea atributiilor dietelor provinciale.
 La numai 6 ani de la aparitia cartii lui Andrian, in iunie 1848, la Praga, Congresul slav condus de istoricul ceh Frantisek Palacky, a schitat un proiect de constitutie ce transforma Imperiul habsburgic intr-o federatie de state cu drepturi egale. (5) Respingerea  proiectului  de catre  imparat  a provocat dezordine la Praga, dezordine ce
s-a transformat intr-o adevarata rascoala. In ciuda reprimarii brutale a rascoalei, deputatii cehi au fost prezenti in Parlamentul imperial ce s-a intrunit in noiembrie 1848 la Kremsier. (6)
 Daca la 15 noiembrie 1848 Palacky solicita intr-un discurs, libertate si egalitate pentru toate popoarele din imperiu, la 23 ianuarie 1849 el va propune federalizarea imperiului pe baze nationale. Constient de faptul ca poporul ceh era prea mic din punct de vedere numeric pentru a intemeia un stat independent si temandu-se de o posibila uniune austro-germana, Palacky a conceput un proiect ce pastra unitatea politica a imperiului sub forma federatiei de nationalitati ce cuprindea opt state nationale. (7)
 Aceste state erau urmatoarele: 1. Austria germana 2. Austria ceha (cu Slovacia) 3. Polonia (cu Galitia, o parte a Bucovinei si partea ruteana a Ungariei. 4. Iliria. 5. Tarile italiene (cu Lombardia - Venetia). 6. Statul slavilor de sud. 7. Ungaria (cu partile maghiare din Transilvania) si 8. Un stat format din teritoriile romanesti ale Galitiei, Bucovinei, Transilvaniei, Ungariei si ale granitei militare. (8)
 Proiectul respecta individualitatea ficarui grup etnic cu exceptia rutenilor si - asa cum spunea Kautsky - daca ar fi fost luat in seama, monarhia austriaca ar fi putut traversa mai usor crizele care i-au adus prabusirea. (9)
 A doua etapa a carierei politice a lui Palacky incepe in anul 1860 cand se intoarce pe scena politica pentru a lupta contra unui "Ausgleich" care ameninta programul sau de federalizare a imperiului si de acordare a unei autonomii nationale. (10). Anticipand pericolul pe care l-ar fi reprezentat dualismul austro-ungar, Palacky scrie in 1865 Idea statu Rakouskeho, lucrare ce apare peste un an in limba germana cu titlul (sterreichs Staatsidee. Este o scriere politica ce denunta centralismul existent si iminentul Dualism. In schimb Palacky propune din nou federalismul ca solutie, fara insa a mai dezvolta acest plan de federalizare. O alta idee este aceea ca Imperiul trebuie sa-si gaseasca o alta ratiune de a fi iar aceasta ar putea fi asigurarea protectiei si egalitatii nationale pentru toate popoarele. (11)
 (sterreichs Staatsidee este asadar o punere in garda contra Dualismului; conceptia federalista pe care Palacky o opunea Dualismului era lipsita de nationalismul etnic pe care el il aparase in 1849. (12) Dupa negocierile cu cabinetul austriac al lui Hohenwart (1871), Palaky sesizeaza imposibilitatea crearii unei Austrii federale, dar va continua sa considere Dualismul ca pe un dublu centralism mai rau chiar decat unul singur. In 1869 el va rosti o fraza celebra ce se va dovedi profetica: "Austria va fi federativa sau nu va mai exista...". (13)
 Un alt lider ceh, Karel Kramar, membru important al Partidului "tinerilor cehi", a publicat brosura B(hmische Staatsrecht in care se pronunta in favoarea asa numitelor "individualitati istorice" pe care le punea la temelia federalismului austriac. (14)
 Kramar este si cel care ii va sugera politologului Andr( Ch(radame, cartea intitulata L'Europe et la question d'Autriche au seuil du XX siecle in care este demonstrata necesitatea transformarii Austro-Ungariei in sens federalist. (15)
 Kramar a fost coleg de partid cu Tomas Masaryk, "elevul lui Palacky". Masaryk va parasi insa pe "tinerii cehi" pentru a fonda Partidul realist ce va critica asa-zisul "Staatsrecht" (sau droit d'Etat) considerat perimat. Ecoul conceptiilor lui Masaryk se regasesc in teza lui Eduard Bjenes, in care acesta din urma propune ca solutie pentru rezolvarea crizelor din Austro-Ungaria acordarea autonomiei national-teritoriale. (16)
 Masaryk vorbeste si de faptul ca federalismul universal a fost singura tinta rezonabila a umanitatii (17), dar nu-i mai putin adevarat ca el a privit Austria federala numai ca o formula tranzitorie pana la constituirea statului independent ceh, (18): "Inainte de razboi s-a exprimat adesea indoiala ca natia noastra (...) poate fi independenta. Din aceste indoieli a rasarit vorba cunoscuta a lui Palacky despre necesitatea Austriei ca federatie de nationalitati. Ma conduc bucuros dupa Palacky si de aceea mi-am dat seama mereu de greutatile (...) unei natiuni mici. Cu toate acestea am crezut in putinta independentei noastre". (19)
 In Croatia principalii lideri ai Partidului National au fost doi prelati: episcopul Joseph Stressmayer si canonul Fr.Racky, ambii aflati in stransa legatura cu fruntasii cehi Palacky si Rieger. (20) Desi in 1868 se ajunsese la un compromis ungaro-croat ei considerau Dualismul ca principal obstacol in drumul spre un dorit federalism. Strossmayer si Racky erau animati de idealul sud-slav, ideal ce ar fi presupus formarea unei vaste unitati politice a slavilor de sud (croati, sloveni, sarbi) in cadrul Imperiului habsburgic. (21)
 Personalitati cu vederi federaliste au existat si in randul austro-germanilor. Spre exemplu, Franz Schuselka a publicat in deceniul al saselea al sec. al XIX-lea mai multe brosuri in care a sustinut faptul ca Austria trebuie neaparat sa castige simpatia popoarelor  traitoare in Imperiu, cointeresandu-le cu un regim federal.
 Potrivit lui, Austria trebuia sa devina un "Imperiu de popoare" sau V(lkerreich, organizat in asa fel incat sa nu absoarba nici o nationalitate. (22) Ca si Palacky, Schuselka atragea atentia ca abandonarea federalismului ar putea fi fatala pentru soarta imperiului. Un alt exemplu se leaga de momentul 1860 cand o parte a aristrocratiei austriece inclina spre federalism, solicitand si recunoasterea dreptului istoric in cazul vechilor state.
 Imparatul Franz Joseph a ezitat sa adopte varianta federalista cu toate ca Diploma din octombrie (1860) era de inspiratie federalista (acorda puteri largi dietelor din provincii si prevedea restabilirea in Ungaria a regimului anterior lui 1848). (23)
 In 1865 Franz Joseph il inlocuieste la conducerea guvernului pe Schmerling cu Belcredi, pe care il stia apropiat de tabara federalista.
 Potrivit lui Anatol Murad, Belcredi intentiona sa creeze un stat federativ (de tip) feudal compus din cinci entitati: Cehia, Ungaria, Polonia, teritoriul slavilor de sud si Austria interioara. Imparatul era conducatorul absolut al acestor cinci state, tot el avand conducerea armatei, marinei, afacerilor externe. Planul nu a fost pus in aplicare datorita opozitiei puternice manifestate de liberalii germani si de maghiari. (24)
 In final franz Joseph va prefera sa se inteleaga direct cu liderii maghiarilor ce-l aveau in frunte pe Deak Ferenc.
 Negocierile acestea vor fi grabite de razboiul prusaco-austriac din 1866 si se vor incheia cu Compromisul din 1867. (25)
 Poate pentru a incerca o calmare a spiritelor cel putin in Cisleithania (partea austriaca a Imperiului dualist), Franz Joseph a numit in februarie 1871 un guvern mai apropiat de ideile federaliste. In noul cabinet condus de Hohenwart au intrat si doi reprezentanti ai cehilor (26). Numirea lui Hohenwart a starnit insa nemultumiri in randul germanilor din Boemia si a Reichsrat-ului. Nici liderii maghiari nu au privit cu incredere cabinetul Hohenwart, temindu-se de un nou aranjament constitutional care sa-i cuprinda si pe cehi.
 In aceste conditii cabinetul Hohenwart nu a rezistat decat pana in noiembrie 1871, cand a demisionat. (27)
 Mai tarziu, guvernul austriac al contelui Taaffe (1879-1893) a facut unele concesii federalistilor cehi, stabilind obligatia functionarilor din administratie si justitie de a raspunde in scris in limba petitionarului. Cu toate acestea liderii maghiari s-au opus sistematic in fata oricarei formule trialiste sau federaliste. Aceasta opozitie a fost si o cauza importanta a reticentei lui Franz Joseph fata de orice alta formula constitutionala ce s-ar fi plasat in afara Dualismului. (28)
 Un veteran al lui 1848, Adolf Fischhof se va pronunta si el contra dublului centralism austro-ungar, sustinand ideea descentralizarii si a autonomiei in materie de invatamant si administratie locala. De altfel, Fischhof era un adept al transformarii austro-Ungariei intr-o "Elvetie monarhica". (29)
 Daca pentru perioada 1848-1868 se poate vorbi de existenta mai multor planuri federaliste, perioada urmatoarelor doua decenii inregistreaza un recul sau mai bine zis un "gol federal". (30)
 Una din cauze a fost si consolidarea statului dualist, ajungandu-se astfel la o conjunctura putin favorabila pentru proiectele federaliste.
 Spre exemplu, deputatului si ziaristului Alexandru Roman i se va ridica imunitatea parlamentara si va fi inchis un an de zile, acuzat fiind, pentru unele din articolele sale din ziarul "Federatiunea".
 In articolele sale Roman sustinuse faptul ca Dualismul reprezinta doar o etapa in vederea realizarii unei federatii. (31)
 Ultimul deceniu al secolului al XIX-lea inregistreaza cateva lucruri notabile, fapt ce va determina reactivarea ideii federalizarii imperiului dualist. In acest deceniu scena politica maghiara devine mai agitata datorita partidului independentist ce milita pentru o mai larga libertate de miscare a Ungariei in domeniile economic, fiscal si militar. Pe scena politica austriaca isi va face aparitia si noul arhiduce mostenitor Franz Ferdinand, ostil revendicarilor crescande ale casei politice maghiare si apropiat de unii membri importanti ai Partidului crestin-social.
 Dupa unele surse, Franz Ferdinand ar fi imbratisat varianta federalista de reformare a Imperiului inca din anul 1895. (32)
 Si social-democratii vedeau o solutie in federalizarea Imperiului. Astfel Partidul Social-democrat va tine un Congres in 1899 la Br(nn (Brno), unde va si adopta un program ce continea si urmatoarele puncte: 1. "Austria se va transforma in stat federal de nationalitati; 2. In locul tarilor de coroana istorice se fixeaza corpuri de administratie autonoma delimitate dupa criteriul national. Legile si administratia lor se efectueaza prin Camere nationale alese pe baza votului universal, egal si direct. (...) 4. Drepturile minoritatilor  nationale  vor fi aparate  prin lege  speciala,  votata de  Parlamentul central.
5. Nu recunoastem nici unei natiuni un drept predominant; respingem cererea unei limbi de stat; in ce masura este nevoie de o limba mijlocitoare, aceasta o va decide un Parlament central." (33)
 Vorbind despre programul social-democrat adoptat la Br(nn, istoricul Robin Okey era de parere ca acesta a fost "cel mai faimos dintre toate proiectele federaliste". (34)
 De altfel social-democratia austriaca a luptat pana la ultima clipa pentru impunerea ideilor cuprinse in programul de la Br(nn.
 Cu putin timp inainte de inceperea razboiului mondial, congresul social-democrat de la Teplitz (28 septembrie 1913) a votat o motiune care se incheia cu cuvintele:
"... Falimentul nationalismului brughez a deschis drumul spre autonomia nationala. Austria va fi o federatie de popoare libere, sau nu va fi ddeloc". (35)
 Lideri social-democrati ca Otto Bauer sau Karl Renner au si scris mai multe lucrari in care era discutata problema federalizarii imperiului; Karl Renner va adopta in 1902 ideea constituirii unei federatii de nationalitati.
 Unii cercetatori - Murray Forsyth de pilda - au facut chiar o apropiere intre scrierile lui Renner si mult mai cunoscutele <Federalist Papers> semnate de Jay, Madison si Hamilton. (36)
 Inainte de a discuta despre proiectul federalist al lui A.C. Popovici trebuie spus ca planuri de integrare a romanilor intr-un singur stat au mai existat. Spre exemplu, la 1848, Ion Maiorescu, trimis al guvernului provizoriu muntean pentru a apara interesele romanilor la Frankfurt, propune ca Bucovina, Principatele romane si Transilvania sa se uneasca intr-un singur regat - Romania; in fruntea regatului trebuia sa fie un print austriac, aflat sub protectia Germaniei. (37)
 Afirmarea personalitatii lui A.C. Popovici se va produce tot in ultimul deceniu al secolului, cand este principalul autor (la 1891) al "Replicii" junimii academice romane catre studentii maghiari. In "Replica" erau evocate autonomia nationala si federalismul, doua lucruri care in opinia lui nu puteau fi despartite. A.C. Popovici se mai pronunta si pentru  separarea  romanilor si  a ungurilor  din punct  de  vedere politic, astfel ca fiecare
sa-si aiba propriul teritoriu national in cadrul Imperiului habsburgic. (38)
 In contextul in care la 1897 compromisul din 1867 nu mai a fost confirmat iar diferentele de opinie intre Viena si Budapesta deveneau evidente, arhiducele Franz Ferdinand si o serie de politicieni austrieci au luat in calcul tot mai serios alternativa federalista, alternativa care in viziunea lor ar fi putut salva si chiar consolida imperiul.
 Arhiducele se va distanta tot mai mult de pozitia imparatului Franz Joseph, creand in 1903 un grup numit si "Atelierul de la Belvedere" (39) ce reunea politicieni si fruntasi ai nationalitatilor care ii impartaseau viziunile.
 Romanul cu cele mai stranse contacte cu acest grup a fost Al. Vaida-Voevod, prezent in februarie 1905 la o intalnire intre A.C. Popovici si E. Steinacker, intalnire unde s-au discutat modalitatile prin care manuscrisul noii lucrari a lui A.C. Popovici ar putea sa parvina arhiducelui. (40) Cartea lui Popovici prezenta foarte argumentat necesitatea inlocuirii sistemului dualist, sistem ce a provocat nemultumirea tuturor nationalitatilor si a "ciopartit" in doua imperiul. (41) Spre deosebire de alti autori, Popovici sustinea si federalizarea Transleithaniei, urmand ca aceasta federalizare sa se faca pe baza individualitatilor national politice si nu a individualitatilor "istorico-politice" cum solicitau alti partizani federalisti. (42) Pentru a intari valabilitatea tezei sale, Popovici face apel la exemple din exterior cum ar fi Belgia si Elvetia, state multi-nationale ce au supravietuit pe baza unor structuri federale.
 Dupa Popovici statul federal austriac ar fi trebuit sa cuprinda 15 state nationale: 1. Austria germana.   2. Boemia germana.   3. Moravia germana.   4. Boemia ceha.
5. Galitia poloneza. 6. Galitia ruteana. 7. Croatia. 8. Ucraina. 9. Slovacia. 10. Voivodina.
11. Ungaria (redusa la granitele sale etnice). 12. Tara secuilor. 13. Tirolul. 14. Triest si 15. Transilvania ce urma sa inglobeze si celelalte provincii cu majoritate romaneasca din imperiu. Benevol, la Transilvania ar fi putut sa adere si Romania, realizandu-se astfel unitatea politica a romanilor sub egida Casei de Habsburg. (43)
 Guvernul central era format din reprezentanti autorizati ai acestor state nationale iar puterea legislativa era incredintata atat imparatului cat si unui Parlament bicameral (44) care se reunea in capitala statului federal la Viena. Imparatul numea si destituia atat pe seful guvernului central cat si pe sefii guvernelor statelor nationale. Un Tribunal imperial urma sa hotarasca asupra litigiilor inter-statale si a celor dintre un stat si imperiu.*
 Influenta Constitutiei americane asupra proiectului este evidenta la articolul 19 unde se precizeaza ca: "toate chestiunile ce nu sunt rezolvate expres competentei imperiului, cad in componenta statelor..."
 Este vorba de fapt de enuntarea principiului subsidiaritatii, principiu continut in legea sociologica a autonomiei; prin deductie domeniile ce nu sunt de competenta "Centrului" (a Imperiului) sunt rezervate fiecarui stat federal. (45)
 Statele nationale isi puteau elabora propria constitutie dar aceasta nu putea incalca/contrazice constitutia imperiala. De asemenea era interzisa orice alianta particulara intre statele nationale. (46)
 Limba germana era limba mijlocitoare intre state si intre acestea si imperiu. Daca un stat nu isi indeplinea obligatiile constitutionale, atunci puterea imperiala il atentiona, iar daca interventia era fara raspuns guvernul imperial anunta corpurile legiuitoare care ii puteau rapi statului rebel - puterea guvernamentala. (47)
 La obiectia ca federalismul ar oferi o preeminenta rasei slave la conducerea treburilor politice, Popovici a raspuns ca celor 20 de milioane de slavi li s-ar opune 25 de milioane de neslavi (italieni, germani, romani, etc.).
 Daca slavii vor continua insa sa fie asupriti, ei vor vedea in Rusia o salvare, in timp ce daca ar avea statele lor nationale se vor indeparta de fantasma numita Rusia. (48)
 Impactul operei lui Popovici ne este dezvaluit de o ancheta a lui Dunzer care indica marea rezonanta pe care a avut-o cartea in Austria germana in randul tinerei nobilimi reformatoare, desi contele L.Creneville - ostil si el dualismului - estimase ca principiul etnic profesat de Popovici nu va putea fi introdus dintr-o data si ca va trebui adaptat institutiilor istorice existente. (49) (L.Creneville, Gross(sterreich?, 1909)
 Interesul pentru cartea lui Popovici a fost mare poate si datorita perceptiei publice care il identifica pe Popovici cu anturajul mostenitorului tronului . (Sa nu uitam ca imparatul Franz Joseph avea o varsta ...  respectabila si domnea de 58 de ani!...)
 Cu toate ca A.C. Popovici reusise sa castige increderea lui Franz Ferdinand se pare ca acesta din urma a renuntat - cel putin pentru un timp la formula federalista, cochetand cu trialismul. (50)
 Sistemul trialist ar fi insemnat reunirea Croatiei, Sloveniei, Dalmatiei, Bosniei, Istriei si orasului Fiume intr-un teritoriu autonom care sa pastreze "traditionala fidelitate fata de stat". Prin trialism arhiducele spera sa reduca inflluenta maghiara si sarba (in zonele sud-slave) (51)
 Timpul nu a mai avut rabdare insa cu Franz Ferdinand, astfel ca revine istoriei contrafactuale sarcina sa dezvaluie "ce s-ar fi intamplat daca..."
 In incheiere trebuie spus ca autorii proiectelor federale au provenit de obicei din doua medii diferite: au fost lideri ai nationalitatilor, lideri ce urmareau prin poiectele lor sa imbunatateasca substantial situatia conationalilor astfel ca pericolul asimilarii sa nu mai existe; au fost oameni politici, politologi etc. de la "Centru" care au intuit subrezenia formulei dualiste si primejdia destramarii Imperiului in cazul in care "loialismul conditionat" al nationalitatilor va disparea.
 Presat din interior si din exterior (de Bismarck mai ales), Franz Joseph a optat pentru un compromis cu liderii unei populatii ce le depasea pe celelalte. Imparatul nu a fost totusi un "sclav" al maghiarilor, atunci cand situatia a impus-o a intervenit in forta punand capat revendicarilor inacceptabile: in 1906 a dizolvat Dieta maghiara folosind un regiment de soldati romani din Transilavania.
 Urmasul sau, Carol I, a fost constient de necesitatea unei schimbari structurale si s-a inconjurat de personalitati pro-federaliste.
 In tabara Antantei existau voci deloc de neglijat care se pronuntau pentru pastrarea integritatii teritoriale a Austro-Ungariei. Lloyd George de pilda, cerea la 5 ian.1918 reorganizarea Imperiului habsburgic pe baza autonomiilor nationale, in timp ce o parte din expertii americani ce adunau material documentar pentru Conferinta de pace, inclina spre formula federala. (52)
 
 

N O T E

(1) Mihai Iacobescu, Din istoria Bucovinei vol.I. (1774-1862), Bucuresti, Editura Academiei Romane, 1993, p.362.

(2) Constantin Graur, Cu privire la Franz Ferdinand, Editura "Adevarul", 1935, p.166.

(3) George Cioranescu, Romanii si ideea federalista, editie ingrijita de G. Penelea Filitti, Bucuresti, Editura  Enciclopedica, 1996, p.6.

(4) C. Graur, op.cit., p.p.166-167.

(5) Anatol Murad, Franz Joseph I of Austria and his Empire, New York, 1968, p.27.

(6) Lucian Boia, Relationships between Romanians, Czechs and Slovaks 1848-1914, Bucuresti, Editura Academiei R.S.r., 1977, p.p.19-20.

(7) G. Cioranescu, op.cit., p.26.

(8) C. Graur, op.cit., p.196.

(9) G.Cioranescu, op.cit., p.26.

(10) Joseph F. Zacek, Palacky's politics: The second phase in "Canadian slavic Studies, V, 1 (Spring 1971), p.51.

(11) Joseph F. Zacek, art.cit. p.p.54-56.

(12) Jacques Droz, L'Europe Centrale, Evolution historique de l'idee de Mitteleuropa, Paris, Patot, 1960, p.p. 146-147.

(13) J.F. Zacek, art.cit., p.p.57-60.

(14) J.Droz, op.cit., p.p.192-193.

(15) ibidem, p.p. 192-193

(16) ibidem, p.p. 195-197

(17) Roman Szporluk, The political thought of Masaryk, New York, 1981, p.26.

(18) Afirmatia este facuta de Masaryk in Weltrevolution, G.Cioranescu, op.cit., p.104.

(19) Citatul l-am extras din lucrarea lui Constantin Graur, Cu privire la Franz Ferdinand..., p.206.

(20) J.Droz, op.cit., p.200.

(21) ibidem, p.p. 200-201.

(22) ibidem, p.p. 140-141.

(23) ibidem, p.131.

(24) A.Murad, op.cit., p.138.

(25) J.Droz, op.cit., p.132.

(26) Louis Leger, Histoire de l'Autriche-Hongrie depuis les origines jusqu'en 1918, Paris, 1920, p.572.

(27) ibidem, p.p.572-576

(28) J. Droz, op.cit., p.165.

(29) ibidem, p.p.171-172.

(30) G.Cioranescu, op.cit., p.64.

(31) ibidem, p.63; "Federatiunea" a aparut in perioada 1869-1876.

(32) G.Cioranescu, op.cit., p.65.

(33) C.Graur, op.cit., p.p.207-208.

(34) Robin Okey, Eastern Europe 1740-1985, London, Hutchinson, 1986, p.145.

(35) C.Graur, op.cit., p.208.

(36) Murray Forsyth (ed), Federalism and nationalism, Leicester University Press, 1989, p.4.

(37) C.Graur, op.cit., p.246.

(38) Cestiunea romana in Transilvania si Ungaria Replica junimii academice romane din Transilvania si Ungaria la "Raspunsul" dat de junimea academica maghiara "Memoriul" studentilor universitari din Romania, Sibiu, 1892, p.p.144-151.

(39) Leo Valiani, The end of Austria-Hungary, p.14; Liviu Maior, Miscarea nationala romaneasca din Transilvania 1900-1914, Cluj, Dacia, 1986.
Grupul din jurul lui Franz Ferdinand ii cuprindea si pe gen. H(tzendorf, sef al statului major al Armatei, pe A.von Spitzm(ller, cunoscut om de finante. Din anturajul arhiducelui se mai distingeau: contele Clam-Martinic si O.Czernin - viitor ministru de externe. (Droz, op.cit., p.180).

(40) Este vorba de lucrarea cea mai importanta a lui A.C. Popovici - Die Vereinigten Staaten von Gross-(sterreich, Leipzig, 1906. P.Pandrea o va edita in limba romana cu titlul: Stat si natiune. Statele Unite ale Austriei Mari. Studii politice in vederea rezolvarii problemei nationale si a crizelor constitutionale din Austro-Ungaria, Fundatia "Regele Carol II", Bucuresti, 1939.

(41) A.C. Popovici, op.cit. (ed.rom.), p.p.5-15..

(42) ibidem, p.17.

(43) ibidem, p.235.

(44) ibidem, p.p.244-245.

(45) Jean-Louis Quermonne, Les regimes politiques occidentaux, Paris Editions du Seuil, 1986, p.p.269-270.

(46) A.C. Popovici, op.cit., p.248.

(47) ibidem, p.p. 249-250.

(48) ibidem, p.301.

(49) J.Droz, op.cit., p.181.

(50) C. Graur, op.cit., p.p.232-233; O opinie diferita in G. Cioranescu, op.cit., p.67. Trialismul a fost initial o formula lansata de printul de Liechtenstein.

(51) G.Cioranescu, op.cit., p.67.

(52) Stefania Mihailescu, Aurel C. Popovici si federalizarea monarhiei habsburgice, in "Sud-Estul si contextul european", Buletin III, 1995.
 
 

SUMMARY
 

In the 1840s the aristocrat Viktor Andrian-Werburg wrote a book about the Austria's future ((sterreich und dessen Zukunft). The book showed the bad state of things and it demanded a less centralised regime and the convocation of national Assemblies.
 This was the beginning of a long series of federalist's projects which suggested a new manner of organisation for the Habsburg Monarchy.
 In 1848-49 Palacky (the Czech national leader) declared that the Czechs were a nation (like the other seven from the Empire) and proposed the federalisation on the national basis.
 The Emperor Franz Joseph (1848-1916) rejected this plan and the others and concluded a Compromise (named Ausgleich) with the Hungarian leaders. The Compromise, signed in 1867, setted only two privileged nations: the Germans and the Hungarians.
 Afterwards, especially after 1895, projects for the federalisation and reconstruction of the Habsburg Empire were a common preoccupation of both politicians and intellectuals (the Archduke Franz Ferdinand and Aurel C. Popovici for example).
 Unfortunately - for the future of Austria-Hungary - these projects for reorganisation of the Austrian state's structures were rejected again and the attempts of the new Emperor (Carol I) failed.
* Instituirea unui astfel de tribunal face parte din asa-numita lege de arbitraj specifica regimurilor federale. In cazul conflictelor dintre state sau dintre statul federat si statul federa, intervine organul abilitat sa judece aceste diferende: o curte constitutionala sau - in cazul nostru - un Tribunal imperial. (Jean-Louis Quermonne, Les regimes politiques occidentaux, Paris, Editions du Seuil, 1986, p.271).

1
 
 
 

 
Paginã sustinutã de:
Centrul de Resurse si Comunicatii INTERNET  pentru Organizatiile Neguvernamentale
Un proiect cofinantat de FDSC, GDS si GURU în cadrul Programului PHARE
Informatia cuprinsã aici este cea mai bunã avutã la dispozitie la data publicãrii. Adresati orice comentarii cãtre webmaster.   Ultima actualizare: 15- XII - 1997.
Copyright CRCI - ONG 1997